Larisa Vrânceanu – Calmul Galaxiei
Mai este numită și ,,Calmul Galaxiei”, Larisa Vrânceanu, are 22 de ani și de 2 ani face parte din gașca „nebună” de la Galaxy Design. Când am rugat-o să-mi spună câteva vorbe despre domeniul în care activează, n-a ezitat nici o secundă și mi-a spus clar și răspicat: „Producția publicitară este domeniul în care nu vei avea timp de plictiseală!” Auzind acestea, curiozitatea din mine i-a cerut mai multe detalii. Prin urmare, Larisa amuzată, mi-a răspuns: „Păi nu ai cum! E un mediu competitiv, aflat în continuă dezvoltare și inovație. Ca să reziști și să te menții în el, ai nevoie de pasiune și dedicare, ai nevoie de imaginație, ai nevoie să gândești rapid și să te miști iute. Clienții tăi trebuie să aibă întotdeauna parte de servicii ireproșabile!” Mi-a plăcut la nebunie răspunsul dat de ea. M-a captivat în discuție și pentru preț de câteva secunde, uitasem complet ce voiam să o mai întreb. Trecând rapid peste prima întrebare, am observat că tot timpul, ea este echilibrată, calmă dar și o profesionalistă desăvârșită. Întrebarea mea a fost una simplă. Cum reușești să fii tot timpul dedicată firmei? Țin să precizez că răspunsul ei, nici acum nu a fost unul amuzant sau știu eu, lipsit de modestie. NU! Răspunsul ei: „Fiecare angajat este oglinda și imaginea firmei de aceea caut să…
Read more