Monthly Archive: mai 2016

Galaxy Team Building

Galaxy Team Building v.2 Part III

  După ce toată încălceala a fost descâlcită (vezi aici), prima zi de #GalaxyTeamBuilding trebuia să continue. Următoarea activitate de pe agenda zilei a fost Avioanele și piloții. Scopul acestui joc era de a testa încrederea fiecăruia dintre noi. Nu era vorba de destăinuirea anumitor secrete, ci mai degrabă de a vedea dacă putem accepta și alte indicații și doar pe cele personale. Planul jocului era unul simplu. Au fost create echipe a câte doi oameni, iar pe rând, fiecare membru din echipă era, odată pilot de avion, odată avion. Cum ne-ar fi putut testa acest joc mai bine încrederea acordată colegilor? Persoana care juca rolul de avionul era legat la ochi. Dar de ce? Cu toate că în aer avionul nu are obstacole, la noi a fost invers. Întreg locul în care ne-am desfășurat activitatea era împrăștiat cu scaune, puse alandala, toate pentru a ne îngreuna situația. Regulile jocului erau deasemenea simple! „Avioanele”, legate la ochi. „Piloții”, nu aveau voie să vorbească. Sigurul lucru pe care aveau voie să-l facă, era să dirijeze avioanele, spre destinație, în maximă siguranță, prin semne. Stabilirea acestora era de comun acord între echipe și difereau de la o echipă la alta. Putem spune că incidentele nu au întârziat să apară la unele echipe, însă din fericire, au fost minore și chiar nimeni nu…
Read more

Alexandra Dumitriu – Galaxy Team

Galaxy Team – Alexandra Dumitriu Funcție: HR Specialist. Junior Pre-Sales Consultant Sediul central Galaxy Design Iași În această săptămână, în echipa minunată a Galaxiei a mai „apărut” o persoană. Tânără, ambițioasă, cu un calm debordant și cu zâmbetul pe buze, Alex se va asigura că lucrurile din companie, vor merge exact în direcția care trebuie. După cunoscuta tradiție, fiecare persoană care ne calcă pragul și devine un membru al echipei, trebuie mai întâi să ne dea o „declarație”. Nu de alta, însă suntem siguri că are ceva de spus și merită auzită. Sau în cazul de față, citită. Alex, povestește-ne în mare despre tine… „În primul rând, sunt o persoană comunicativă, căreia îi place să lege relații de prietenie cu cât mai multe persoane, din care să aibă ce învăța. Vreau să petrec majoritatea timpului înconjurată de mulți oameni, deoarece urăsc singurătatea și monotonia. Consider că doar așa pot acumula cât mai multe informații, cât și cât mai multe amintiri frumoase. În al doilea rând, sunt o tânără studentă în anul II de facultate, unde pot spune că specializare pe care mi-am ales-o, este fix ceea ce mi-am dorit.” Prin ce ești tu diferită de ceilalți? „Ceea ce mă diferențiază de alte persoane, este modestia, dar și dorința de a-i ajuta pe cei din jurul meu. Sunt dornică de a…
Read more

Baterie externă Thazer - Galaxy Design

Bateria externă Thazer – o sursă durabilă de energie

Văd din ce în ce mai multe persoane folosind o baterie externă. În cafenele, în autobuze, parcuri, la școală etc., oamenii trebuie să aibă dispozitivele digitale cu bateria încărcată pentru a fi la curent cu toate informațiile sau pentru a-și desfășura activitățile zilnice. Sunt zeci de modele, cu caracteristici cât mai diferite, cu alte utilități în plus, dar toate au același scop: de a te scăpa de grija descărcării bateriei dispozitivelor tale digitale! Am ales să prezint bateria externă Thazer, deoarece este un produs pe care trebuie să îl regăsim în gospodăriile fiecăruia dintre noi. Capacitatea acesteia de 2.000 mAh asigură o încărcare rezonabilă a unui telefon de generație nouă (Iphone 6s de ex.); suficient pentru a efectua, fără griji, apelurile telefonice importante sau trimiterea unor email-uri urgente. Poate fi percepută precum o baterie portabilă normală, însă aceasta are ceva ce o face să devină îndrăgită de multe persoane dintre noi. Greu de stricat! Având carcasa din aluminiu, șansele de a se strica la prima scăpare pe gresie sunt foarte mici. Probabil podeaua ar avea de suferit mai mult decât bateria externă Thazer. Lejer de purtat! Cu o dimensiune de 22x94x22 mm. poate fi purtată cu noi oriunde mergem, fără a ne ocupa mult spațiu în bagajele noastre. Nici nu ne va cauza probleme de spate sau de mâini, deoarece bateria externă…
Read more

Galaxy Team Building

Galaxy Team Building v.2 Part II

După ce întreaga echipă a auzit soneria de apel a fiecăruia dintre noi, cât și cuvântul descriptiv, lucrurile trebuiau să accelereze spre provocări noi. A doua activitate de pe ordinea de zi a #GalaxyTeamBuilding trebuia să ne pună la încercare elasticitatea. Cerc închis a fost activitatea prin care ne-am mai demorțit puțin, dar prin prisma căreia am mai și conștientizat anumite lucruri. Lucruri pe care trebuie să le tratăm cu multă seriozitate în activitatea de serviciu de zi cu zi. 2C – Coordonare și Comunicare. Jocul era unul destul de simplu. S-au creat două echipe, fiecare conectată și închisă cu ajutorul brațelor. Elementul principal a fost o funie care și aceasta era legată (închisă). Această funie trebuia trecută pe la fiecare membru, fără ca aceștia să dea drumul mâinilor, adică fără ca acea conexiune stabilită între membrii să se rupă. În primă fază, lucrurile au fost simple. Ceilalți membrii aveau voie să ajute persoana la care era funia în acel moment. În a doua fază, lucrurile s-au mai condimentat puțin. Ajutorul survenit din partea întregii echipe era sistat și tot ce rămânea de făcut era ca în momentul în care funia ajungea la o persoană anume, acea persoană să se descurce singură. Dar și poziția în care trebuia să stăm, era una care ne punea în încurcătură. (vezi foto.) Din…
Read more

Galaxy Design susține PIN2016

Galaxy Design susține PIN2016

Nu de mult timp, am mai spus unui DA unui alt proiect minunat. PIN2016. PINawards – Premiile Regionale ale Industriei de IT&Outsourching a luat înființare la inițiativa lui Dan Zaharia. Scopul acestui proiect este unul bine gândit, mai exact, de a „răsplăti firmele și companiile, start-up-urile inovatoare, antreprenoriatului curajos din regiune, evenimentele comunitare relevante, precum și proiectele durabile ale mediului academic.” Misiunea, una destul de simplă: „să celebreze dezvoltarea industriei IT la nivel regional și să scoată în evidență impactul pozitiv adus asupra comunității în care aceasta se manifestă.” Segmentul de IT&Outsourcing devine din ce în ce mai vizibil în zona Iașului, iar acest lucru trebuie întipărit în memorie, ba chiar premiat într-un fel anume. Într-o lume în care fenomenul de virtualitate devine fascinant, trebuie să cunoaștem mai îndeaproape actorii sau protagoniștii acestor povești de succes. Povești frumoase de care dacă nu s-ar fi ocupat oamenii pricepuți din acest domeniu, nu s-ar fi petrecut. Cum avem o multitudine de evenimente în care premiem actori, publicații media, brand-uri consacrate etc., este necesară și o astfel de gală pentru industra IT. Industria IT din România a explodat în ultima perioadă și este în continuă ascensiune, fapt ce generează un viitor frumos pentru următoarele generații care vin din spate. Suntem alături și mereu vom fi de aceste proiecte în care punem în evidență…
Read more

Galaxy Team Building

Galaxy Team Building v.2

După cum bine v-am obișnuit, ne place să împărtășim cu voi fiecare experiență și informație pe care o primim. Dintr-un team building este imposibil să nu pleci cu informații prețioase, pe care le poți pune în aplicare fix din prima oră de când ai ajuns la birou sau chiar și în viața personală. O astfel de activitate te ajută să îți descoperi limitele și chiar să le depășești sau să aflii anumite calități pe care nu credeai că le poți avea. Dar și un mod prielnic în care te poți deconecta de la lumea cotidiană, de la birou zilnic și să te „relaxezi” preț de câteva zile. Pentru noi au fost 4 zile în care am îmbinat utilul cu plăcutul cu succes. Activitățile prestabilite de către facilitatorii acestei activități – Premian, cât și extra-activitățile stabilite de comun acord și fără drept de apel de către toți membrii galaxiei, au făcut ca aceste zile să rămână întipărite în memoria noastră multă vreme de acum încolo. Am specificat mai sus că împărtășim tot ce considerăm benefic și productiv pentru voi, deci gata cu pălăvrăgeala! Prima zi a început după principiul: cine se scoală de dimineață, departe ajunge! Mai concret, dis-de-dimineață, întreaga echipă era pregătită, dar în același timp curioasă de ce ne-ar fi putut pregăti cei de la Premian – Severin și Oana. Am…
Read more