Cum să te ambalezi legal din 2019?

promer_group_cum_sa_te_ambalezi_legal_din_2019

Este deja știut că începând din anul 2019 pungile din plastic subțire vor dispărea de pe piață. Legea 249/2015 a fost modificată și de la 1 iulie niciun producător nu le va mai putea pune pe piață, iar odată cu 1 ianuarie anul viitor nimeni nu le va mai comercializa.

În momentul actual, consumul ambalajelor de unică folosință atinge cote înalte și se preconizează creșterea acestuia în cazul în care nu vor fi luate măsuri în această privință și implicit creșterea gradului de poluare. Așadar s-a hotărât înterzicerea pungilor din plastic subțire cu mâner. Dar ce înțelegem prin „plastic subțire”? Ei bine, legea permite ca grosimea pereților sacoșelor să fie mai mare de 50 de microni și să fie fabricate din material biodegradabil obținut din materie primă vegetală și care în termen de maxim 6 luni, în spațiu deschis, se autodegradează, transformandu-se in compost (îngrășământ). Cu alte cuvinte, materialul va fi asemănător foliilor de îndosariere sau ciolofanului.

De asemenea s-au introdus norme și în ceea ce privește procesul de reciclare al ambalajelor. Cei care vând produse ambalate în materiale reutilizabile ar putea fi obligați să implementeze un sistem de depozitare, adică orice client să aibă posibilitatea de a returna materialul în care sunt împachetate produsele și să primească o sumă de bani în schimbul acestora. Împreună cu vânzătorii de pungi de transport din plastic, trebuie să mai structureze și un sistem de colectare al ambalajelor de la clienții finali. Cei care nu respectă noua lege pot fi sancționați cu amenzi de până la 25 000 de lei.

 

Și totuși ce putem oferi consumatorilor pentru a-și ambala produsele ori pentru a căra cumpărăturile?

Sacoșe de plastic mai rezistente vor fi comercializate în continuare cu scopul de a fi refolosite, iar cele biodegradabile vor deveni din ce în ce mai căutate. Nu e foarte greu să avem grijă de planeta noastră, dar trebuie să ne facem din asta un obicei. În ultimii ani s-au creat din ce în ce mai multe produse din hârtie, carton sau alte materiale care înlocuiesc plasticul și care la final au aceeași utilitate.

Pungile de hârtie sunt folosite și acum, însă prea puțin. De ce la supermarket când cineva trebuie să cumpere ceva în care să-și pună cumpărăturile, nu alege varianta ecologică? Știe că e rezistentă, știe că are același rol precum cea din plastic, însă probabil obișnuința îl îndeamnă să adopte aceeași variantă ca de obicei. Încearcă să faci o schimbare, iar în calitate de comerciant încurajează-ți clenții să ia varianta mai sănătoasă pentru noi toți.

La nivel de companie, fii printre primii care se conformează legii. Introdu în linia de vânzare marfă cu o durată de viață mai lungă. Alege să distribui variantele din materiale textile sau ecologice. Așa vei ajuta la reducerea gradului de poluare și îi vei încuraja și pe cei din jur să o facă. Acesta este și scopul noilor norme, să putem utiliza mai mult ceea ce avem deja, fără să mai facem abuz de mase plastice. Produse precum cele amintite mai sus sunt practice și pot fi reutilizate de câte ori clienții tăi au nevoie. Gândul că nu vor fi nevoiți să plătească de fiecare dată pentru o altă pungă îi va bucura și pe ei, iar cu timpul se vor autoeduca să își ia propria plasă de acasă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *