Trofeul ideal. Impresia perfectă!

Trofeul Flora

Dacă te consideri special, atunci rezultă faptul că faci lucruri speciale! Aici mă refer la faptul că știi cum să ai grijă de echipa ta, de clienții tăi sau mai bine spus, de toți cei care îți sunt aproape mereu și îți fac compania să crească continuu.
Crește compania = Crești și tu!

Să nu crezi că acum te pun să stai tot timpul lângă ei, să-i hrănești mereu sau să-i ajuți să traverseze strada…

NU! NU! NU!

Mă refer la faptul că poți să le oferi atenția de care au nevoie.

De exemplu, Trofeul „Flora” poate fi cadoul pe care clientul tău, angajatul, furnizorul sau chiar tu însuți să-l consideri „special”. De exemplu, eu aș fi foarte bucuros, dacă șeful m-ar aștepta, dimineața în fața biroului, cu un trofeu, imprimat cu „Angajatul lunii”. Ar fi o modalitate în care m-ar putea răsplăti și cu altceva decât remunerație. Banii îi cheltui și nu rămâi cu ceva concret care să-ți aducă aminte că cineva ține cont de munca depusă în companie.

Acest trofeu îl poți avea toată viața (sticla e groasă, o simplă scăpare pe podea ar strica-o!) Îl poți etala pe biroul tău, și atunci când vin noi clienți și văd „Angajatul lunii” știu din prima cu cine trebuie să stea de vorbă. În plus poți să-i faci o poză și direct pe facebook la lăudat cu el!

Acum că ți-am atras atenția și deja te gândești să folosești această metodă de a impresiona, îți voi da și câteva detalii utile despre acest produs.

Să încep cu partea cea mai interesantă – Personalizarea!

Acest trofeu are o suprafață considerabil de mare pe care poți imprima idei creative și de efect. Poze, text sau chiar ambele variante. Tu decizi!

Imprimarea color îți permite să reproduci fără probleme orice îți trece prin minte (mesaje motivaționale, logo-uri, slogane etc.)

Trofeul „Flora” este un produs de stoc, deci personalizarea și livrarea lui într-un timp scurt nu este o problemă pentru noi.

Personalizarea lui poate fi făcută prin mai multe metode:

Prima și cea pe care ți-o și recomand cu căldură este imprimarea color – personalizare UV. (aici ai mai multe detalii despre această metodă)

Sunt multe avantaje pentru care trebuie folosită această metodă, printre care, suprafața imprimată nu se deformează, o tipărire de imagini color nelimitată cu privire la paleta de culori folosită, rezoluție ridicată ce ajunge la 1440×1200 DPI, ce oferă o calitate foarte ridicată a imaginii etc.

A doua metodă și cea mai fancy gravura 2D și 3D.

Aceste tipuri de personalizare sunt mai costisitoare dar sigur „v-a sparge gura târgului”.

Detalii tehnice „Trofeul Flora”:

  • Dimensiune: 110 x 110 x 20mm;
  • Greutate netă: 554 g;

    Trofeul Flora

    Trofeul Flora – Galaxy Design

  • Material: Sticlă;
  • Opțiuni de personalizare: Imprimare color – personalizare UV, gravură 2D, gravură 3D;
  • Dimensiuni de personalizare: UV (110 x 110x mm), 2D (100 x 100x mm), 3D (80 x 80mm);

Ce poți printa pe suprafața trofeului?

  • Date cu privire la propria companie sau a partenerilor de business ( logo, slogan, awards-uri etc.);
  • Texte cu mesaje pentru propria ta echipă, clienți, furnizori, familie etc.;
  • Imagini + text ( cu tot ceea ce îți trece prin minte!);

Poate fi folosit de asemenea ca și pe post de „vază” pentru flori și oferit unei persoane dragi în momente speciale (poate fi atașată o floare)!

Crede-mă, ai face o impresie deosebită, una după care vei avea doar de câștigat!

De ce să folosești acest produs?

  • Posibilitatea de printare color, 2D, 3D, de înaltă calitate ce oferă un efect elegant dar și inovator;
  • Produs pe stoc cu livrare rapidă (1-2 zile);
  • Mod elegant de a crea o impresie bună și de a demonstra că îți pasă de cei dragi;
  • Te diferențiezi de concurență.

Eu sper că ți-am fost de folos. Acum tot ce trebuie să faci, este să pui în practică. Abia aștept să văd cât de creativ ești!
Dacă ai întrebări, sunt nerăbdător să-ți răspund!

Succes la impresionat într-un mod rafinat! ^_^

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *